Lionel Messi (32 de ani) și Antoine Griezmann (29 de ani) s-ar fi luat la bătaie la unul dintre antrenamentele Barcelonei, potrivit presei spaniole.
Potrivit jurnaliștilor de la Diario Gol, Lionel Messi și Antoine Griezmann au fost în centrul unei altercații la antrenament, iar colegii și antrenorul Quique Setien (61 de ani) ar fi fost nevoiți să intervină între cei doi, pentru ca lucrurile să nu degenereze.
„Conflictul a escaladat până la un nivel care nu poate fi ignorat, iar Setien și câțiva colegi au intervenit în conflictul iscat la antrenament”, notează sursa citată.
Situația a devenit tensionată la Barcelona și după ce Real Madrid i-a depășit pe catalani în clasament. Echipa lui Quique Setien a înregistrat două victorii și un egal după reluarea campionatului, iar „galacticii” au bifat trei victorii din tot atâtea meciuri jucate, fapt ce i-a dus în fruntea clasamentului, la egalitate de puncte, ce-i drept, cu Barcelona, 65 la număr.
În presa internațională se vorbește de ceva vreme despre revenirea lui Neymar la Barcelona, iar posibila înlăturare a lui Antoine Griezmann i-ar face loc brazilianului din nou în echipa blaugrana.
Catalanii ar putea face chiar un schimb, urmând ca Neymar să revină pe Camp Nou, iar Antoine Griezmann să plece la Paris Saint Germain.
222 milioane de euro au plătit șeicii de la PSG în schimbul lui Neymar, în urmă cu trei ani, motiv pentru care nu îl vor ceda chiar atât de ușor pe brazilian.
Antoine Griezmann a ajuns la Barcelona în vara anului trecut, de la Atletico Madrid, în schimbul sumei de 130 de milioane de euro.
În actualul sezon, Neymar stă mai bine decât Griezmann din punct de vedere statistic. Brazilianul a marcat 13 goluri, în cele 15 partide jucate în Ligue 1, în timp ce francezul a marcat 8 goluri, în 29 de partide disputate în campionatul spaniol.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER